Avea un fel al sau de a apasa clapele pianului incat creea un gol atat in muzica dar mai ales in suflet...am impresia ca le facea pe amandoua nesfarsite...tot timpul se termina si incepea ceva la nesfarsit!
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
Bucurestiul in noapte
Bucurestiul e tare fain noaptea, are un farmec anume, un anumit tip de oameni, oameni cu chef de viata, oameni care se duc tarziu la culcar...
-
Ceea ce vedeti ai sus este urma unor frumoase povesti..o alta carte a muntilor inchisa - cabana Leota, oare cate povesi au fost spuse aici... -
Candva starlucitoare in drumuri nationale acum ramase singure, ca niste monstrii ce respira incet ca si cum ar fi ultima respiratie...Au far... -
Alexandru Marghiloman, fost prim ministru Romaniei intr-o perioada foace dificila, sfarsitul primului razboi mondial cand Romania, parasita...
3 comments:
Iata ce putere are muzica :
"O femeie a intrat in scena. Prea grasa. Prea machiata.Prea stangace. Innebunita, ca o balena esuata pe plaja, nu avea curaj sa se miste pe scena.Fiecare detaliu o transforma intr-o papusa uriasa, patetica :miscarile incordate, costumul scrobit,fondul de ten lucios,peruca si buclele tepene.
Femeia a inceput sa cante.Si atunci, brusc, totul s-a rasturnat.Dintr-o data femeia a devenit frumoasa. Din gura ei mica iesea o voce clara, luminoasa,care umplea imensitatea teatrului,plutea peste noi, aeriana, prelunga, inepuizabila.Rotunjimea timbrului, mierea lui veneau din pieptul ei palpitand, din umerii dulci, trunchiul superb,talia generoasa, care ar fi putut da nastere unor copii la fel de minunati ca si sunetele pe care le scotea. Timpul se oprise in loc.In fata celei mai feminine cu putinta dintre femei,ramasesem fascinat, luat pe sus de cantecul ei,invaluit in el, rostogolit, purtat, mangaiat...Nu mai eram decat acea respiratie, respiratia ei, cat mai aproape de buze, lipit de coapsele ei. Facea ce voia cu mine. Eu, fericit, consimteam.Ne iubeam pe muzica.Forta mea renastea. Si incantarea.Toata frumusetea lumii se revarsase in sala operei, mi se oferea, era acolo in fata mea.Dupa ce soprana s-a oprit a urmat un moment de tacere aproape la fel de emotionant ca si muzica, o tacere care, cu siguranta, era tot a lui Mozart...
Mai departe nu stiu, nu-mi aduc aminte.Ce stiu e ca in clipa aceea m-am vindecat.Adio disperare! Adio depresie !Voiam sa traiesc.Daca existau pe lume lucruri atat de minunate, de pline si intense, atunci viata ma atragea.Sa te vindeci cu frumusete...Nici un psiholog, cred, nu s-ar fi gandit la un atare tratament. Mozart il inventase si mi l-a administrat. "
Nunta lui Figaro, Actul 3, Aria Contesei
"Muzica ne tamaduieste teama noastra principala: ce cautam pe pamant cu trupul asta trecator si cu gandirea asta marginita???
Linistitoare, pe deplin daruita celebrarii fiintei,muzica ne smulge din tentatia vidului si ne asaza din nou pe drumul vietii.
Religiile o stiu prea bine de vreme ce ritualurile lor mizeaza permanent pe muzica.
Experienta muzicala este o clipa suspendata in timp. Intamplarea e intr-atat de intensa incat n-o poti masura cu bataia obisnuita a secundelor. Iei parte la un extaz independent care isi are propriile legi, propria organizare.
Desi intelectul tace, semnificatia exista. Simti cum o alta ordine ia locul celei invatate, ca e o logica inedita, subterana,poate ca a sentimentelor..."
Post a Comment