Tuesday, July 22, 2008

PALATUL MOGOSOAIA

english PALACE MOGOSOAIA


Localizare: Romania, Bucuresti, Mogosoaia(44.529998,26.000000)







Palatul Mogoşoaia a fost construit între 1698-1702 de către Constantin Brâncoveanu în stil arhitectural românesc renascentist sau stil brâncovenesc, o combinaţie de elemente veneţiene cu elemente otomane. Palatul poartă numele văduvei boierului Mogoş care deţinea pământul pe care a fost construit. Palatul a fost renovat în anii 1920 de către Martha Bibescu. Aceasta l-a primit cadou de la soţul său George Valentin Bibescu. Pentru renovarea lui, Martha Bibescu a cheltuit mare parte din averea adunată din cărţile pe care le-a scris. Mai târziu palatul a devenit un loc de întâlnire pentru politicienii şi lumea bună din anii 1930. În prezent Palatul Mogoşoaia adăposteşte Muzeul de Artă Brâncovenească şi este un important punct de atracţie turistică.Una din caracteristici este pridvorul larg, deschis, cu arcade. Decoraţiunile aplicate sau sculptate în piatră reprezintă motive florale, de inspiraţie orientală. După executarea lui Brâncoveanu (împreună cu cei cinci fii ai săi) la Stambul, pentru că refuzaseră să treacă la mahomedanism, palatul devine o scurtă perioadă han turcesc şi arhitectura sa suferă mult în urma raidurilor otomane din secolul XVIII.

No comments:

Bucurestiul in noapte

 Bucurestiul e tare fain noaptea, are un farmec anume, un anumit tip de oameni, oameni cu chef de viata, oameni care se duc tarziu la culcar...